Reprezentantul IGPR a arătat, pe 27 ianuarie, în motivarea contestaţiei, că agenţii constatatori care au întocmit procesul verbal de contravenţie nu aveau specificat prenumele, ci doar iniţiala. De asemenea, reprezentantul IGPR a precizat că agentul constatator nu a scris urmările faptei pentru care IGPR a fost amendat cu 35.000 lei.
Reprezentantul IGPR a precizat că instituţia a ales preţul cel mai mic pentru autoturismele achiziţionate şi că a rămas o sumă de bani de aproximativ 12 milioane de lei vechi necheltuită din fondurile alocate acestei achiziţii, respectând principiul utilizării fondurilor.
Pentru toate aceste motive, reprezentantul IGPR a cerut instanţei să constate nulitatea şi nelegalitatea procesului verbal de contravenţie. Instanţa a decis să amâne pronunţarea cauzei pentru data de 3 februarie, pentru a da posibilitatea părţilor implicate în procesul respectiv, IGPR şi Autoritatea pentru Monitorizarea Achiziţiilor, să depună concluzii scrise în această cauză.
Inspectoratul General al Poliţiei Române a achitat amenda aplicată de
Autoritatea pentru Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), dar a
formulat şi o plângere împotriva procesului-verbal la Judecătoria
Sector 5, prin care cere anularea sancţiunii contravenţionale.
"Instituţia noastră a achitat la data de 24 decembrie 2008, jumătate
din minimul prevăzut de lege pentru fapta contravenţională constatată
(5.000 lei), pentru a profita de acest beneficiu al legii, însă a
formulat şi plângere împotriva procesului-verbal de constatare a
contravenţiilor seria AR nr. 00611 al Autorităţii pentru Monitorizarea
Achiziţiilor Publice, la Judecătoria Sector 5 Bucureşti, unde s-a
constituit dosarul cu nr. 94/302/2009", a precizat, pe 23 ianuarie,
Inspectoratul General al Poliţiei Române, la cererea NewsIn.
Reamintim că în luna octombrie 2008, contractul de achiziţionare a unor
autoturisme destinate Inspectoratului General al Poliţiei Române a fost
catalogat, într-o şedinţă CSAT, de către preşedintele Traian Băsescu, a
fi dubios.
Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) ar fi cumpărat autoturisme Logan pentru Poliţia rutieră, la preţul de 70.968 de euro fiecare. Lista tuturor tipurilor de maşini pentru care IGPR a semnat contracte de cumpărare a nu mai puţin de 2.136 de maşini cuprinde 29 de modele ale unor mărci diferite.
Ministrul Internelor de atunci, Cristian David, a anunţat atunci că sesizează DNA privind rezultatele anchetei efectuate de Corpul de Control al Ministerului de Interne cu privire la contractul încheiat de Inspectoratul General al Poliţiei pentru achiziţia de maşini şi, ulterior, a cerut conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române să suspende contractele de achiziţie de autospeciale pentru Poliţie.