Ministerul Sănătăţii Ion Bazac a anunţat că în România nu a fost semnalat niciun caz de gripă porcină. Cu toate acestea, autorităţile române îi vor monitoriza atent pe cetăţenii români care vin din zonele periculoase.
"Acest virus se transmite de la om la om şi nu de la porc la om. Pentru eventualele cazuri ce ar putea apare vor fi instituite măsuri speciale la Institutul Naţional Matei Balş", a declarat ministrul Ion Bazac.
În toate marile centre universitare din ţară unităţile de primire urgenţe vor fi pregătite cu saloane speciale şi vaccinuri antivirale pentru primirea unor eventuale cazuri de gripă porcină.
"Împreună cu Ministerul de Externe a fost adoptat un plan de măsuri în legătură cu circulaţia cetăţenilor români în zonele presupus endemice. De asemenea, avem împreună cu Ministerul de Interne există nişte măsuri de monitorizare a cetăţenilor români sau de alte naţionalităţi care vin din zonele endemice, în special în punctele de frontieră'', a mai precizat ministrul Sănătăţii. Ministrul de Interne Dan Nica a vrut şi el să îi liniştească pe români asigurându-i că deocamdată ţara noastră nu este în pericol.
"Nu avem date că noi importăm din Mexic porci vii. Vom lua măsurile necesare ca gripa să nu ajungă şi la noi", a precizat ministrul Dan Nica. Declaraţiile au fost făcute după întrunirea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, reunit pentru a discuta asupra virusului febrei porcine şi preîntâmpinarea apariţiei acestuia.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, gripa umană cu tulpină porcină nu se transmite prin consumul de carne de porc preparată termic. Simptomele gripei umane cu tulpină porcină sunt similare cu cele întâlnite în cazul gripei obişnuite. Ministerul recomandă persoanelor care prezintă semne de gripă şi care au călătorit în ultima perioadă în zonele afectate (SUA - California, Texas, Kansas, Ontario - şi Mexic) să se prezinte la medic şi să evite automedicaţia.
În caz de apariţie a unei boli respiratorii acute febrile, pacienţilor li se recomandă izolarea la domiciliu, purtarea de mască care să acopere atât gura, cât şi nasul şi anunţarea imediată a medicului de familie. Alternativa la consultul medicului de familie este prezentarea de urgenţă la camera de gardă a unei unităţi de boli infecţioase.
Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, pe 26 aprilie, Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor Transmisibile din SUA (US-CDC) a confirmat 20 cazuri de îmbolnăvire. În Mexic sunt suspectate 1.149 de persoane, care prezintă infecţii asemănătoare gripei, şi s-au înregistrat 103 decese.