Portarul titular al campioanei Oltchim Râmnicu Vâlcea şi al naţionalei României, Luminiţa Huţupan-Dinu, este gata în orice moment să renunţe la sportul de performanţă dacă va rămâne însărcinată. Aceasta a declarat, cu evident regret, că zvonurile despre o eventuală sarcină în luna a treia sunt neadevărate. "Aştept şi eu să se întâmple minunea. Sunt în 'probe' cum se spune, dar din păcate nu este adevărat. Nici măcar în trei săptămâni nu sunt însărcinată, darmite în trei luni. Păi, aş mai sta în poartă, să primesc o minge în burta şi să risc totul?", a spus portarul de la Oltchim. Handbalista care va împlini 38 de ani în 6 noiembrie a vorbit şi despre ceea ce ar face dacă s-ar întâmpla să rămână însărcinată. "În secunda doi m-aş duce la Oltchim şi aş întrerupe contractul. Am o clauză în acest sens, toată lumea ştie cât de mult îmi doresc să se întâmple acest lucru. Aş fi putut renunţa, dar am vorbit o treabă cu domnul Roibu şi nu vreau să îmi calc cuvântul..."