\"În 2004 am fost învins de MISA. Şi mai mult decât atât, faptul că în acea seară în care rezultatele votului au fost de 50% - 50%, nu am cerut o renumărare a votului, a salvat România de un fenomen de tip Kiev, care ne întorcea ca imagine cu mult în urmă. Foarte mulţi tineri MISA au venit la vot în secţiile speciale din Gara de Nord\"\", a spus Năstase, duminică la Râmnicu Vâlcea, informează HotNews.
Teoria câştigării alegerilor de către Traian Băsescu cu ajutorulor voturilor simpatizanţilor Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) fusese enunţată în urmă cu doi ani şi de fostul secretar general al PD, în prezent consilier al candidatului PSD Mircea Geoană.
„Traian Băsescu a ajuns preşedinte al României cu sprijinul direct al celor de la MISA, care au adus în 2004 între 250.000 şi 300.000 de voturi, după care a uitat să le mulţumească. Dacă Băsescu a ajuns preşedinte cu voturile lor, nu înţeleg de ce Lavinia Şandru nu poate ajunge în PE cu sprijinul celor de la MISA“, declara fostul lider PIN.
Guşă însuşi s-a declarat de-a lungul timpului un simpatizant al MISA. Mai mult la alegerile europarlamentare din 2007 le-a cerut sprijinul.
Nu a fost singurul politician care a cochetat cu yoghinii lui Bivolaru. A făcut-o şi primarul sectorului 5 şi şeful PSD Bucureşti, Marian Vanghelie. Acesta le-a trimis o scrisoare yoghinilor în care îi invita la discuţii pentru a se cunoaşte mai bine.