Este vorba despre doi bărbaţi, de 34 şi 36 de ani, ambii din municipiul Motru, fără ocupaţie, care au furat materialul explozibil la sfârşitul săptămânii trecute cu intenţia de a-l comercializa la un punct de colectare a fierului vechi. Hoţii au luat aproximativ trei kilograme de explozibil şi 1.100 de capse electrice din depozitul de la Mina Ploştina din judeţul Gorj. Bărbaţii au separat cuprul din materialele furate şi l-au vândut unei persoane din municipiul Motru. Şi această persoană a fost adusă la audieri.
Dispariţia materialului explozibil a fost sesizată de paznicii care s-au întors luni la serviciu, după o lună de şomaj tehnic. Potrivit poliţiştilor, paznicii au găsit tăiate grilele de la gurile de aeraj de la suprafaţă şi de la subteran, iar lacătele de la uşile depozitului erau sparte.
Momentan, nu se ştie cu exactitate când a fost dată spargerea. “Cei doi suspecţi au fost prinşi în această după-amiază şi sunt acum la interogatoriu. Sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi nerespectarea regimului materialelor explozibile şi riscă, în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi, până la 20 de ani de închisoare. Cei doi au furat explozibilul pentru a-l valorifica la fier vechi, ceea ce au şi făcut. Au separat cuprul din material, resturile aruncându-le în nişte guri de aerisire a minei, cei doi cunoşteau foarte bine locurile pentru că trăiesc din comercializarea fierului vechi.
Poliţia a fost sesizată în această dimineaţă, la ora 10,00 şi o echipă complexă s-a deplasat acolo. Cazul este încă în cercetare“, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Cazul este cercetat şi de un procuror, care trebuie să decidă ce măsură va fi luată în cazul celor doi.