"Îmi felicit jucătorii că au reuşit să câştige în faţa Stelei, deşi am avut mai mulţi indisponibili. Fotbaliştii mei sunt admirabili, s-au antrenat şi fără să fie plătiţi la zi. Îmi pare rău că Bozovici nu gândeşte la fel, am fi avut nevoie de el, e un jucător bun", a spus Hizo.
"Domnul Copos a fost alături de noi în aceste zile şi a reuşit să îndrepte greşelile care s-au făcut în acest sezon. A plătit licenţa şi i-a asigurat pe jucători că-şi vor încasa restanţele", a adăugat tehnicianul rapidist, care după succesul din Ghencea este foarte încrezător în atingerea obiectivului, calificarea în Europa League.