Herta Muller: "Aş înnebuni dacă ar trebui să trăiesc în România azi"

"Când eu am emigrat - era noapte, în februarie si ne-am dus cu un camion la graniţă - mama mea a zis că e mereu aceeşi zăpadă. Avea în minte anul 1945 când ea a fost deportată în Siberia”, povestea scriitoarea anul trecut, într-un interviu pentru Cotidianul.

"Când am ajuns în Germania, în lagărul de trecere, erau nişte birouri ale Siguranţei de Stat a RFG-ului unde am fost interogată timp de trei zile. Tipul nu a înţeles aproape nimic. După un timp m-a întrebat dacă am vrut să rastorn guvernul în România. I-am spus că aş fi vrut să pot, dar nici măcar n-am încercat", îşi mai amintea aceasta.

Când vine vorba de imigraţie, Herta Muller are propria ei teorie: "nu pleacă cei mai rai, cei care sunt de vină pentru regimul totalitar rămân. Ceilalţi s-au dus în toate vânturile şi nu se mai întoarce nimeni cum a plecat. Te duci în altă ţară, trebuie să vezi cum trăieşti, să te adaptezi şi când vii înapoi nu mai aparţii de ceea ce ai părăsit. Sunt lucruri obiective, fără nostalgii şi fără interpretari emotionale".

"Eu nu regret că am plecat, dar mă înfurie motivul pentru care am plecat. Dacă aş fi plecat de bună voie, dacă stăteam într-o ţară democratică şi mă decideam să mă mut în altă ţară, era decizia mea, hotaram eu ce vroiam să fac cu viaţa mea. Când alţii decid în locul tău te distrug", mai spunea aceasta.

"Am crescut în ţara asta şi o ţară nu-ţi aparţine decât prin biografie. Asta e singurul mod just în care poţi să spui “asta este ţara mea” : biografia". În Evenimentul Zilei, citat pe Voxpublica, ea completa: "Numai când mă gândesc la contactul zilnic cu realitatea românească, îmi dau seama că aş înnebuni a doua oară dacă ar trebui să trăiesc în România de azi. Este atâta indiferenţă în ţara asta, de vină pentru tot ce se întâmplă este şi indiferenţa populaţiei. O cunoscută scriitoare mă întreba, revoltată: când o să pot să scriu despre parfum, când terminăm o dată cu dictatura? Răspunsul meu e: nici n-aţi început ca lumea. Una nu o împiedică pe cealaltă, oricum".

Întrebată dacă aşteaptă premiul Nobel, scriitoarea a răspuns: "E şi ăsta un premiu, nu te face mai bun sau mai rău. Dacă eşti pe o listă, eşti pe o listă lângă sute de scriitori din toată lumea. Nu aş vrea să ajung să stau să aştept aşa ceva. Aş fi foarte săracă. Cred ca Gunter Grass a aşteptat zeci de ani să primească premiul Nobel. Sunt scriitori care au povestit că au aşteptat zeci de ani un telefon de la Academie şi au fost nenorociţi pentru că nu l-au primit".