"Să le fie ruşine românilor, că nu ştiu să aprecieze munca
handbaliştilor şi nu vin să-i susţină la un Campionatul Mondial, deşi el
se desfăşoară aproape de casă. A fost o sală plină de maghiari şi doar
50 de români. La fotbal se duc cu miile, la mii de kilometri distanţă.
Să le stea fotbalul în gât românilor şi să se califice la un Campionat
Mondial când voi vrea eu", a tunat Paleu la finalul meciului cu Ungaria.
Mult mai calm, jucătorul Marius Stavrositu a apreciat că adevăratul
debut al tricolorilor la Campionatul Mondial a fost meciul cu Ungaria.
"Practic, pentru noi, Campionatul Mondial a început de astăzi. Am făcut
un meci bun. Am fost aproape de a obţine un rezultat mare. Probabil şi
lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul, pentru că n-am ştiut să
gestionăm avantajul de 6 goluri pe care l-am avut în repriza a doua.
Sperăm să obţinem 3 victorii în meciurile viitoare", a declarat
Stavrositu după meci.
De partea cealaltă, jucătorul român al naţionalei Ungariei, Ferecz
Ilyes, a declarat că încrederea în victorie a fost decisivă pentru
echipa sa. "Aşa cum ne aşteptam, meciul cu România a fost unul foarte
greu. Speram că vom câştiga, chiar dacă am fost conduşi cu 6 goluri. Am
avut încredere în noi şi până la urmă ne-a ieşit", a comentat Ilyes.
Selecţionerul Aihan Omer a subliniat faptul că naţionala României
creşte în valoare de la meci la meci şi s-a declarat încrezător că
elevii săi îşi vor îndeplini obiectivul, clasarea între primele 3
echipe în Grupa A, în viitoarele partide. "Am făcut un meci bun. Am
avut o perioadă a jocului foarte bună până în minutul 10 din repriza a
doua, când am trecut printr-o perioadă foarte grea. Ungaria, care este
o naţională foarte bună, a profitat şi a marcat de 7 ori consecutiv.
Important pentru noi este că am crescut în joc faţă de partida cu
Franta, aşa că privim cu încredere următoarele meciuri", a spus
antrenorul Aihan Omer.
Naţionala de handbal a României a fost învinsă duminică, la Osijek, de
Ungaria, scor 27-30, după ce a condus la pauză cu 16-13 şi a
înregistrat astfel cea de-a doua înfrângere din Grupa A a Campionatului
Mondial din Croaţia.