Pentru Oltchim au marcat: Valentina Ardean Elisei (9), Ramona Maier
(6), Oana Manea (4), Steluţa Luca (4), Adina Meiroşu (4), Anastasia
Pidpalova (3), Roxana Gatzel (2), Iulia Puşcaşu (2).
Prima repriză a început cu gol pentru Krim, care a preluat conducerea
pe tabelă încă din start, având avantaj mai tot timpul în primele 30 de
minute. Jucătoarea primei reprizei pentru Oltchim poate fi considerată
Valentina Ardean Elisei care a punctat de 8 ori. În minutul 6,
slovenele s-au distanţat la trei goluri, după ce Narcisa Lecuşanu a
ratat o aruncare de la şapte metri. Cu multe probleme la finalizare,
dar şi în apărare, Oltchimul s-a văzut condusă mai mereu, doar cele
două extreme Elisei şi Maier ţinând echipa în joc. În minutul 14, la
scorul de 11-7, Radu Voina a cerut time-out simţind că jucătoarele sale
nu se concentrează, după care a urmat o reuşită a Oanei Manea, cu o
boltă superbă. Cu trei minute înainte de finalul primei părţi, Krim
conducea cu 17-12, dar elevele lui Radu Voina au punctat de trei ori
consecutiv şi au reuşit să intre la vestiare cu două goluri diferenţă,
scor 17-15.
A doua repriză a început cu gol pentru Oltchim, care a reuşit să revină
în joc, prin golurile lui Maier şi Luca, scorul fiind 17-17 în minutul
33. Patru minute mai târziu, graţie reuşitei Anastasiei Pidpalova,
diferenţa s-a dus la două goluri, scor 19-21. Slovenele şi româncele au
mers cap la cap până în ultimele minute ale meciului. În minutul 57,
scorul era de 32-32, iar Roxana Gatzel marcat cu o aruncare telefonată,
dar slovenele au egalat imediat pe următorul atac. A urmat golul Oanei
Manea, din minutul 58, dar Krim a punctat de la şapte metri, situaţie
din care nu au ratat nicio aruncare pe parcursul meciului. În ultimele
secunde, slovenele au mai marcat încă o dată de la şapte metri şi
conduceau cu 35-34, însă Gatzel a ratat egalarea, iar meciul s-a
încheiat cu victoria celor de la Krim.
Acesta este al doilea eşec al Oltchimului în Grupa principală 2 a Ligii
Campionilor, după cel cu Buducnost, scor 22-23.
Următorul meci al Olchimului este programat pe teren propriu cu Buducnost, pe 15 martie, de la ora 19:00.