Franţa s-a impus în faţa Danemarcei, scor 27-22, în timp ce Croaţia, ţara gazdă a turneului final, a trecut de Polonia, scor 29-23, iar cele două echipe se vor întâlni astăzi, de la ora 18:30, în utimul act al competiţiei. De asemenea, tot astăzi, de la ora 16:00, va avea loc şi meciul pentru locurile 3 şi 4 între danezi şi polonezi.
La Campionatul Mondial de Handbal din Croaţia a participat şi naţionala României după o pauză de 14 ani, tricolorii reuşind în cele din urmă o clasare pe locul 15, după ce au învins Rusia, scor 42-38, într-un meci de clasament. Obiectivul iniţial al românilor era clasarea în primele 12 echipe al lumii, dar acesta a fost ratat după pierderea partidei cu Slovacia din faza grupelor.