Potrivit unor surse diplomatice şi din cadrul mişcării Hamas, o altă condiţie este redeschiderea imediată a punctelor de trecere a frontierei.
Oferta a fost trimisă responsabililor egipteni care
joacă rolul de mediatori în acest conflict. Dar aceste eforturi sunt
umbrite de bombardamentele care continuă şi de o parte şi de alta a
baricadei.
Principalul negociator din partea Israelului este aşteptat azi la
Cairo, în vreme ce ministrul Afacerilor Externe se va deplasa la
Washington.
Raidurile aviaţiei israeliene au făcut cel puţin 50 de victime joi, printre care şi un lider Hamas.
Bombardamentele continuă şi în cea de-a 21-a zi de conflict în Gaza
Ofensiva israeliană continuă în Fâşia Gaza pentru a 21-a zi consecutiv, în ciuda intensificării efoturilor diplomatice pentru ajungerea la un armistiţiu între statul evreu şi gruparea Hamas.
Israelul şi Hamas au avut un armistiţiu de şase luni, respectat în mare parte, care a expirat în 19 decembrie, iar mişcarea palestiniană a refuzat să îl reînnoiască. Hamas şi-a reluat atacurile cu rachetă asupra sudului Israelului, iar în replică Israelul a lansat în 27 decembrie o ofensivă ce continuă şi în prezent şi în care au murit peste 1.000 de palestinieni.