Evenimentul, organizat de cotidianul Business Standard, l-a avut ca invitat pe Dan Nica, Ministrul Administraţiei şi Internelor, şi a fost transmis în direct de postul de televiziune de business The Money Channel începând cu ora 10.00.
Întâlnirea a avut ca obiectiv dezbaterea recomandărilor venite din partea mediului de afaceri cu privire la crearea unui aparat administrativ eficient şi transparent, dar şi a problemelor ce preocupă Ministerul Administraţiei şi Internelor. Printre recomandările mediului privat se numără: evaluarea şi reducerea numărului de funcţionari publici cu până la 50% în următorii patru ani, în functie de performanţa managerială şi de satisfacţia contribuabililor, precum şi introducerea de sancţiuni pentru încălcarea legii sau a normelor interne.
Principalele teme de discuţie au vizat finalizarea bazei de date din administraţie, cu ajutorul căreia să fie stabilite necesarul de personal, distribuţia sarcinilor şi nivelul de remunerare, punerea în practică a sistemului de evaluare a performanţei funcţionarilor şi serviciilor publice şi redactarea unui ghid de bune practici care să fie folosit ca reper profesional de angajaţii din sistem. Totodată, dezbaterea a acordat o atenţie deosebită identificării de soluţii valide şi funcţionale în procesul de descentralizare a administraţiei locale.
Alături de Dan Nica au fost prezenţi secretarii de stat Marius Martinescu, Cătălin Vrabie şi Mihai Viorel Fifor, Dacian Ciolos – Director Direcţia de Programe de Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Cristian Bitea – Secretar General Institutul Naţional de Administraţie, Andreea Vass – Economist, Gabriel Zbârcea - Managing Partner Tucă, Zbârcea şi Asociaţii, Michael Weiss - Vicepreşedinte AT KEARNEY, Anca Harasim - Director Executiv AMCHAM, Marius Bostan - Senior Partner VMB Partners, Dan Popp - Preşedinte Impact, Victor Alistar - Director Transparency International, Adrian Moraru - Director IPP, Valentin Tomşa - CEO SAP, Laura Florea - Managing Partner Point Public Affairs, Dan Sucu – Proprietar MOBEXPERT, Liviu Tarsea - Director GROUP4FALCK, Sorin Velicu - Director Romprest Service, Iulian Urban - Managing Partner Urban şi Asociaţii, Ioana Filipescu - Managing Director Raiffeisen Investment.
Evenimentul din 23 iunie a avut loc la JW Marriott, salon D, începând cu ora 10, şi a fost moderat de Dan Suciu, realizator The Money Channel, şi Adrian Mirsanu, redactor-şef Business Standard. Concluziile dezbaterii vor fi publicate în paginile cotidianului Business Standard şi pe site-ul dedicat proiectului: www.guvernulprivat.ro.