Berisha, liderul Partidului democratic, şi miniştrii săi au primit susţinerea a 74 deputaţi din totalul de 140. Un deputat a votat împotrivă.
Socialiştii condiţionează participarea lor la lucrările Parlamentului de deschiderea unor anchete parlamentare asupra rezultatului alegerilor din 28 iunie, marcate, în opinia lor, de manipulări. Coaliţia de dreapta condusă de fostul preşedinte Sali Berisha a câştigat alergerile, dar nu are o majoritate suficientă pentru a forma guvernul.
Partidul democratic şi aliaţii săi de drepta au obţinut 70 de locuri, în timp ce opoziţia condusă de socialişti are 66 locuri.
"Integrarea Albaniei în UE este cel mai important obiectiv al Cabinetului meu", a spus Berisha, prezentându-şi programul.
Berisha, pentru a doua oară la conducerea guvernului din 2005, a încredinţat postul de vicepremier fostului său rival politic Ilir Meta, care va fi şi ministru de externe.
Doi lideri importanţi ai Mişcării socialiste pentru Integrare, Dritan Prifti şi Petrit Vasili, vor deveni ministru al economiei şi energiei, respectiv al sănătăţii, iar ministrul de externe din guvernul precedent, Lulëzim Basha, va deveni ministru de interne.