Citându-i pe responsabilii pe care guvernul german îi va trimite în
faţa Comisiei Europene pentru a justifica importantele ajutoare publice
pe care intenţionează să le plătească pentru salvarea Opel, Spiegel mai
precizează că guvernul german estimează că uzinele germane sunt mai
productive decât cea din Anvers.
Opel, subsidiară a grupului american General Motors, urmează să fie
preluată de furnizorul canadian de piese auto Magna, însă constructorul
auto se vede obligat să desfiinţeze 11.000 de locuri de muncă din
totalul de 45.730 din Europa, dintre care 4.000 în Germania, 2.300 la
Anvers, 2.100 în Spania şi cel puţin 1.300 în Marea Britanie. Polonia
va fi, de asemenea, afectată.
Belgia, Polonia şi Spania susţin că sunt dezavantajate în termeni de disponibilizări, în comparaţie cu Germania.
Comisia Europeană aşteaptă un răspuns rapid din partea Berlinului, care
trebuie să explice de ce subvenţiile propuse nu constituie măsuri
protecţioniste.
"Anvers, la ora actuală, este uzina cu cel mai mic randament în termeni
tehnici", estimează autorităţile de la Berlin, punând accent pe faptul
că nivelul costului de producţie, de 2.818 dolari per autoturism în
cadrul uzinei din Anvers, este cu 70 dolari mai mare decât nivelul
costului în cadrul uzinei germane de la Bochum.
Închiderea uzinei din Bochum "ar avea efecte extrem de negative pentru
întreaga companie", susţin autorităţile germane, în timp ce închiderea
uzinei de la Anvers ar avea efecte limitate asupra Opel.
Guvernul german estimează, de asemenea, că o parte a producţiei din
Spania va fi transferată în Germania, pentru că nivelul costului de
producţie este prea mare în Spania şi pentru că Germania, din punct de
vedere geografic, este mai aproape de pieţele de export.