Potrivit urologului Juan Carlos Yip, în provincia Camaguey (estul ţării), un număr nedeterminat de bărbaţi cu vârste de peste 40 de ani au fost supuşi deja acestei intervenţii chirurgicale, care constă în \"implantarea unui dispozitiv din silicon şi argint\", ce permite în special rezolvarea problemelor legate de erecţie.
Anterior, această operaţie era practicată numai în ţările dezvoltate şi era destul de scumpă, scrie cotidianul oficial Juventud Rebelde.
Intervenţia \"le este prescrisă pacienţilor, atunci când tratamentele tradiţionale (precum Viagra - n.red.) nu permit rezolvarea problemelor lor sexuale\", precizează medicul.
Primii vizaţi sunt bărbaţii care suferă de diabet, probleme de circulaţie a sângelui, boli degenerative sau exces de colesterol.
Potrivit Juventud Rebelde, acest nou tratament vizează în special să le permită pacienţilor să se \"bucure deplin de actul sexual\" şi să \"îmbunătăţească moralul şi calitatea vieţii bărbaţilor şi partenerelor lor\".