"Programul anticriză al Guvernului, sprijinit de finanţarea externă de circa 22 miliarde de euro de la FMI, CE şi Banca Mondială, din care au fost făcute primele trageri, a reuşit să conducă la normalizarea condiţiilor macroeconomice, cât pot fi numite normale în condiţiile de criză actuale", a spus Pogea în prezentarea raportului din şedinţa de Guvern.
"Contracţia economică a fost mult mai severă decât proiecţiile iniţiale. Această contracţie economică se datorează unui mediu extern care rămâne în continuare mai puţin favorabil pe fondul unei reduceri mult mai rapide a cererii interne", a spus ministrul Finanţelor.
"Guvernul anticipează pentru anul 2009 o scădere mai mare a activităţii economice a PIB, la valori de 8-8,5 %. Cadrul economic nefavorabil care s-a manifestat prin pierderea de venituri bugetare ar fi produs un deficit bugertar pentru 2009 mai mare de 8% dacă nu am fi luat aceste măsuri de ajustare a cheluielilor care se regăsesc în proiectul de rectificare a bugetului", continuă raportul, Pogea afirmând că deficitul bugetar va fi de 7,3% din PIB.
"Ca urmare, asumţiile care au stat la baza rectificării bugetare sunt următoarele: PIB-ul pentru 2009 va fi de cca. 497,3 miliarde lei, rata de creştere reală a noului PIB va fi de 8,46 %, creşterea preţurilor de consum la finele anului de 4,3 procente. Din această perspectivă deficitul bugetar generat în primul rând de nerealizarea veniturilor urmare a contracţiei economice se va situa la cca. 7,3% din PIB faţă de 4,6 % cât a fost în valoarea iniţială. Altfel spus valoarea deficitului bugetar în valori absolute a fost de 36,5 miliarde lei faţă de 24,3 miliarde lei în varianta iniţială", a adăugat Gheorghe Pogea.
"Volumul total al veniturilor bugetare care sunt preconizate în noul context macroeconomic, se cifrează la 31,6% din PIB, respectiv 157,2 miliarde lei. Cheluielie bugetare totale avute în vedere la această rectificare se ridică la suma de 193,7 miliarde, respectiv 38,9% din PIB. Diferenţa între cele două conduce la acest deficit de 7,3%.