Premierul a spus că această asumare de răspundere a Guvernului "va respecta exact etapele specifice oricărei proceduri de asumare".
"Noi vom avea incluse în zilele următoare în cadrul proiectelor de lege toate amendamentele, iar ele vor ajunge pe masa Parlamentului pentru a urma procedura normală", a explicat Boc.
Emil Boc a declarat că speră ca "într-un timp foarte scurt" cele trei legi să fie publicate în Monitorul Oficial.
Cele trei proiecte asupra cărora Guvernul a decis să-şi asume răspunderea sunt Legea privind educaţia naţională, Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor cu Comisia Europeană şi FMI.
Emil Boc le-a cerut miniştrilor ca sâmbătă, la ora 11:00, să prezinte forma finala a celor trei proiecte, potrivit unor surse ministeriale.