Astfel, delegaţia părţii române, la nivel guvernamental, este formată din miniştrii Gheorghe Pogea şi Vasile Blaga de la PDL, Constantin Niţă şi vicepremierul Dan Nica de la PSD, precum şi secretarii de stat Bogdan Drăgoi (PDL) şi Gheorghe Gherghina (PSD).
Delegaţia este întregită de liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, şi de preşedintele acestui for, Roberta Anastase - PDL.
Premierul Emil Boc a anunţat că, după şedinţa de miercuri a Executivului, reprezentanţii coaliţiei de guvernare au o "întâlnire politică" cu delegaţia CE şi FMI, la Palatul Victoria.
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jeffrey Franks, se află începând de miercuri în România în scopul evaluării modului în care ţara noastră a îndeplinit angajamentele asumate prin acordul de împrumut semnat în luna martie. Concluziile vor fi prezentate la finalul misiunii, ce se va derula până în 10 august. Board-ul FMI va decide dacă angajamentele asumate au fost îndeplinite de autorităţile române, condiţie de care depinde acordarea celei de-a doua tranşe a împrumutului, de circa 1,9 miliarde euro. Valoarea primei tranşe a fost de 5 miliarde de euro.
Guvernul şi-a asumat o ţintă de deficit bugetar de 4,6% din produsul intern brut (PIB) - sau 24,3 miliarde lei - pentru acest an, în urma acordului de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional. FMI a fixat României ţinte trimestriale de deficit bugetar: cel mult 14,5 miliarde lei la finalul trimestrului al doilea şi maximum 18,6 miliarde lei pentru al treilea trimestru.
Unii membri ai Cabinetului au estimat, în ultima perioadă, că deficitul bugetar al României va depăşi valoarea negociată cu FMI şi CE la momentul contractării împrumutului extern de aproape 20 de miliarde de euro. Astfel, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a spus că se aşteaptă la un deficit de aproximativ 7% din PIB până la finalul acestui an, în condiţiile în care economia se va comprima cu circa 6%. Ministrul Finanţelor estima, la jumătatea lunii iulie, că economia României s-ar putea contracta în acest an cu 6,5-7,1%.