Cotidianul titrează: "Cenaclul Totuşi Guvernul. În premieră la o dezbatere decisivă în Parlament, în finalul lucrărilor... s-au recitat pasaje din poezii, cu Lucian Croitoru în rol principal şi Varujan Vosganian, în rol secundar".
"Croitoru a căzut pe versuri" scrie şi Ziua care precizează sub titlul "Curtea repară ce au stricat politicienii" şi că instanţa constituţională urneşte căruţa răsturnată în şanţ de politicieni, stabilind că legile reformei instituţionale convenite cu Fondul Monetar Internaţional sunt bune de promulgat.
Gardianul face Matematica politică: şase parlamentari ai majorităţii l-au trădat pe Johannis pentru Croitoru.
În privinţa lui Klaus Johannis, Evenimentul Zilei titrează: Guvernul Boc a rămas fără concurent. Legea îi interzice lui Johannis să fie premier. Primarul Sibiului a încălcat Legea incompatibilităţii. El nu mai poate fi numit timp de trei ani într-o funcţie publică. Tot Evenimentul Zilei precizează: Criza politică ne costă peste 10 milioane de euro pe lună.
Gândul vine cu informaţii despre un nou premier: Croitoru a picat, PD-L îl dă pe surse ca premier pe Blaga. Băsescu anunţă că vrea să pună „un Guvern care să şi treacă“. Cabinetul Croitoru a fost respins, ieri, de Camerele reunite ale Legislativului cu 250 de voturi „împotrivă” şi 189 „pentru”. Rezultatul nu a fost o surpriză pentru nimeni, mai ales pentru PD-L, care, pe surse, a informat imediat presa că următoarea nominalizare a preşedintelui Traian Băsescu va fi secretarul general al democrat-liberalilor, Vasile Blaga, mai scie ziarul Gândul.