Isteria lansată de mass-media a avut, iată, efecte neaşteptate. Oamenii au început să confunde gripa noua cu cea ..hai sa-i zicem,..tradiţională. Până la urmă leacurile băbeşti, ţuica fierbinte, de sezon şi aspirina...par să rezolve orice virus. Fie el...vechi sau nou.
Ce ne facem însă atunci când voci autorizate vin să confirme în oarecare măsură îndoielile. În lumea virtuală din România, vârful de lance al teoriei conspiraţiei pe tema gripei porcine a devenit un microbiolog român stabilit în Canada. Vania Atudorei a declarat în timpul unui interviu la Radio Cluj că în ce priveşte gripa porcină, 30 la sută este adevăr, iar 70 la sută neadevăr, pentru ca industria farma să facă profituri fabuloase. Atudorei ocupă de câţiva ani funcţia de directorul al uneia dintre cele mai mari companii farmaceutice canadiene.
Aşa că de ce să ne mai mire că baba stinge febra cu zeamă de prună strânsă astă toamnă. Daca pe uliţă, porcina e trimisă acolo unde îi e locul, chiar şi unii studenţi ai facultăţii de medicină sunt convinşi că se exagerează.
După părearea autorităţilor însă, în România, nici măcar gripa porcină nu aduce profit.
Pentru că e luna cadourilor jucăriile, au mare trecere, mai ales cele din lemn, susţin comercianţii. Aşa că meşterii s-au pus pe treabă. Ei creează papuşi şi căluţi în fiecare zi, transformând orele de muncă într-o joacă. Deşi adulţi, oamenii care lucrează la ele se întorc la copilărie.
REALITATEA.NET Magazin, prezentată de Ionel Lespuc, vă aduce în fiecare săptămână cele mai interesante ştiri de pe portalul REALITATEA.NET şi reportaje în exclusivitate.