În ultimul an, aurul s-a scumpit cu aproape 30%. Dacă în
martie, anul trecut, un gram de aur era cotat de Banca Centrală la
aproximativ 70 de lei, în prezent depăşeşte 100 de lei. "Având în vedere solicitarea mare
în perioada actuală pentru aur, ca o soluţie de refugiu pe timp de
criză, este normal ca aurul să menţină aceste valori şi chiar să şi
crească", a spus preşedintele Asociaţiei Bijutierilor, Mihail Pacioianu.
Scumpirea gramului de aur îi avantajează pe cei care deţin bijuterii
sau alte bunuri fabricate din acest metal preţios. Este şi cazul
romilor căldărari din Sibiu. "Noi nu dăm bază pe hârtii. Cu aurul te duci în Anglia, America, Austria, asta-i valută forte", spun aceştia.
Mândrii de succesul lor, romii dau şi altora sfaturi pentru investiţii profitabile. "Cea mai bun investiţie e în aur, în moneda de aur", a adăugat reprezentantul romilor, Gogu Mihuţescu.
Analiştii financiari prognozează că preţul aurului va continua să
crească. Aşadar romii căldărari vor fi şi pe viitor scutiţi de grijile
financiare.