Oficialii dinamovişti au mai rezolvat două transferuri. Lucian Goian şi Silviu Izvoranu au renunţat la visul de a juca în Liga Campionilor pentru banii de la Terek.
Cei doi fundaşi au efectuat deja primul
antrenament alături de Petre, Mărgăritescu şi Pancu.
"Încă nu am semnat nimic cu Terek, dar transferul e ca şi făcut.
Atmosfera e foarte bună în lot, a contat enorm în alegerea făcută
faptul că mai sunt aici încă trei români. Ştiu că am avut o evoluţie
bună în amicalele din această iarnă, dar era greu să mai joc la Dinamo
după ce Moţi s-a întors la echipă.", a declarat Lucian Goain.
Şefii de la Dinamo vor încasa un milion de euro pentru amândoi
fotbaliştii la care renunţă, iar aceştia vor câştiga în campionatul
Rusiei de patru ori mai mult decât câştigau în Ştefan Cel Mare.