Prima medalie a fost obţinută de Flavius Koczi, care a obţinut argintul la sărituri. El a fost notat cu 16.312, după ce a obţinut 16.300 la prima săritură şi 16.312 la cea de-a doua.
Următoarele două medalii au venit în finala de la bărnă, unde România a avut două reprezentante pe podium. Anamaria Tămârjan a obţinut argintul, în timp ce Gabriela Drăgoi s-a clasat pe treapta a treia şi a luat bronzul. Anamaria Tămârjan a obţinut din partea arbitrilor 14.750, în timp ce Gabriela Drăgoi a fost notată cu 14.650.
Principala speranţă a tricolorilor la medalii, Sandra Izbaşa, a ratat podiumul în finala de la sol, unde a fost notată cu 13.900, după ce arbitrele nu i-au acordat un element important din execuţie şi i-au scăzut nota de plecare a exerciţiului, de la 5.5, la 4.9. Antrenorul lotului feminin, Nicolae Forminte, precum şi preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Adrian Stoica, au făcut contestaţie, însă nota Sandrei Izbaşa a rămas aceeaşi. În cele din urmă, Sandra Izbaşa, campioană europeană la sol a ediţiei trecute şi medaliata cu aur olimpic în aceeaşi probă, a terminat finala de la Milano pe locul 7.