"Nu ştiu cum să-l iau Roman, pentru că nu îţi răspunde nimeni la telefon. Ştiu că Dinu Gheorghe decide la club. Eu am oferit un milion de euro plus TVA pentru Roman şi 500.000 plus TVA pentru Sburlea. Dinu Vamă mi-a zis că are ofertă de la Timişoara şi că vorbeşte cu Neculaie. Aseară l-am sunat de 200 de ori, iar marţi de încă 700 de ori, dar nu îmi mai răspunde", a spus Becali, la GSPTV.
Patronul grupării FC Braşov, Ioan Neculaie, a declarat că nu se pune problema ca Mihai Roman sau vreunul dintre jucătorii grupării de sub Tâmpa să fie vânduţi până la finalul sezonului 2009-2010 al Ligii I.
"Dinu Gheorghe nu-i răspunde lui Gigi Becali? Să mai insiste, să-i dea un SMS. Eu nu sunt de acord cu vânzarea, noi trebuie să mai luăm unul sau doi buni!", a spus Neculaie la GSP TV.