Groenlanda este acoperită de o crustă de gheaţă suficient de mare pentru a ridica nivelul apei de pe planetă cu 6,6 metri, dacă gheţurile s-ar topi. Chiar dacă lumea se încălzeşte în continuare, majoritatea gheţii rămâne pe insulă, pentru moment.
Dar din 2000 până acum, oamenii de ştiinţă au urmărit cu îngrijorare marginile sale - gheţari imenşi care se întind de la munţi până la fiorduri - ce au alunecat în ocean din ce în ce mai repede.
O nouă cercetare condusă de Andreas Vieli de la Durham University din Marea Britanie, sugerează un paradox ciudat: planeta continuă să se încălzească, dar mulţi dintre gheţari se sparg mai încet.
Concluzia echipei de cercetare vine din simulările pe computer ale gheţarului Helheim, o limbă masivă de gheaţă care se întinde pe mare, în Groenlanda de est.
Între 2001 şi 2005, gheţarul a pierdut începând de la 28 de kilometri cubi pe an, lucru considerat stabil, la aproximativ 40 de kilometri cubi pe an.
Majoritatea piederii a fost cauzată de încălzirea apelor oceanului, care topesc gheţarii pe dedesubt. Când gheaţa plutitoare se topeşte, aceasta se sparge în bucăţi mai repede.
"Limbile de gheaţă plutitoare susţin restul gheţarului. Dacă limbile se topesc, se înlătură modalitatea de susţinere a lui, şi alunecarea gheţarului va creşte", a explicat Vieli.
În Groenlanda, povestea este aceeaşi - gheţarii ale căror limbi se termină în fiorduri, se topesc rapid din cauza unor mici schimbări în temperatura oceanului.
Dar când limbile plutitoare se dezintegrează, nu mai este un subiect ce aparţine apelor calde. Este cu totul altceva. Gheaţa se retrage atunci de pe fiord...pe uscat, informează Discovery.
Mişcarea gheţarilor către pământ ar putea tempera contribuţia Groenlandei la creşterea nivelului mării. Dar Vieli arată că situaţia este complet alta în Antarctica. Acolo, gheţurile sunt foarte mari, întinzându-se sub ocean pe mai multe sute de mile, aşa că, dacă se retrag, nu va exista nicio cale de scăpare de influenţa corozivă a oceanului.