Antrenorul echipei HC Zalău, Gheorghe Tadici, fost selecţioner al naţionalei de handbal feminin a României, crede că \"tricolorele\" sunt favorite la câştigarea Campionatului Mondial care va începe sâmbătă, la Jiangsu (China).
\"În acest moment avem cel mai bun şi cel mai experimentat lot. Faţă de ediţia trecută, când am obţinut argintul, de această dată România beneficiază de un lot mult mai omogen. Să nu uităm că majoritatea jucătoarelor provin de la Oltchim, probabil cea mai bună echipă din Europa în acest moment. În plus, toate echipele participante la această ediţie a Mondialelor au loturi remaniate, ceea ce creează un alt avantaj. Accederea în finală trebuie să vină din inerţie. Din punctul meu de vedere, România este favorită certă la câştigarea trofeului suprem\", a declarat Tadici, într-un interviu acordat sptfm.ro.
Fostul selecţioner crede că Federaţia a greşit stabilind ca obiectiv pentru CM clasarea pe unul dintre primele cinci locuri. \"Când îţi propui puţin, cu puţin te întorci\", a avertizat Tadici.
Deşi consideră România favorită la câştigarea CM, Gheorghe Tadici crede că este o greşeală faptul că lotul naţional nu a fost întinerit încă dinaintea acestei competiţii. \"Din punctul meu de vedere, este o greşeală mare că nu s-a început întinerirea lotului. Toate forţele handbalului au sacrificat acest Campionat Mondial, tocmai pentru ca, la ediţia următoare, din 2011, anul de dinaintea Olimpiadei de la Londra, să aibă echipa formată. Este foarte târziu! Această remaniere trebuia începută înainte de Europenele de anul trecut, dar nu ştiu de ce s-au încăpăţânat să nu o facă. Este vina exclusivă a Federaţiei\", a punctat Tadici.
Campionatul Mondial de handbal feminin de la Jiangsu (China) va începe sâmbătă, iar România va evolua în grupa C, alături de Norvegia, Ungaria, Japonia, Chile şi Tunisia. Reprezentativa antrenată de Radu Voina va debuta la CM sâmbătă, când are programat meciul cu Chile, la or 11.15.
Programul României în grupa C a Campionatului Mondial de Handbal feminin:
5 decembrie, ora 11:15 - România-Chile
6 decembrie, ora 15:15 - România-Japonia
7 decembrie, ora 15:15 - România-Ungaria
9 decembrie, ora 15:15 - România-Tunisia
10 decembrie, ora 13:15 - România-Norvegia.