Student în anul II la Universitatea Ovidius Constanţa, Facultatea de Ştiinţe Economice, George are 22 de ani şi se specializează în Finanţe şi Bănci. El a reuşit să câştige premiul ediţiei de 1000 lei învingându-i pe Nicolae Tanko, cadru militar (36 ani, Miercurea Ciuc) şi pe Leţia Cristian, economist (27 ani, Iaşi).
Relansat în această toamnă, noul sezon al Testului de Afacereză se desfăşoară pe o perioadă de nouă săptămâni şi se va încheia în decembrie cu două finale, unde concurenţii vor avea şi mai multe şanse de câştig. Finala Mare va avea loc pe 17 decembrie, iar câştigătorul va pleca acasă cu un Opel Vectra OPC în valoare de 24 de mii de euro oferit de Di-Bas şi un Executive MBA în valoare de 21. 000 oferit de CEU Business School. Câştigătorul Finalei Mici, ce se va desfăşura pe 10 decembrie, va primi un tablou în valoare de 3000 de euro oferit de Casa de Licitaţii Artmark.
Cei care doresc să să participe la concurs se pot înscrie pe www.afacereza.ro şi pot lua “meditaţii la afacereză” urmărind programele The Money Channel sau citind aricolele Business Standard şi Money.ro. Mai mult, cei care citesc Business Standard in fiecare zi vor putea acumula puncte din paginile ziarului. Concurenţii cu cel mai mare număr de puncte acumulate din ziar pornesc cu un avans în concursul televizat. În fiecare zi de luni, în Business Standard sunt publicate “Legitimaţiile de afacereză”, pe baza cărora este permisă participarea la preselecţia emisiunii.
Emisiunea-concurs Testul de Afacereză este prezentată de Daniela Cebotari şi Florin Cepraga şi se difuzează de luni până joi, de la 22 la 22:30, la The Money Channel.
Pentru regulamentul concursului şi detalii înscriere accesează www.afacereza.ro.