"Suntem într-un moment în care nu vă ascund preocuparea mea profundă
faţă de intenţia care s-a profilat şi din partea Comisiei şi din partea
ECOFIN de legare a împrumutului de cinci miliarde de euro, această
facilitate de sprijinire a balanţei de plăţi româneşti, de mecanismul
de cooperare şi verificare. Consider că este profund nedrept şi
consider că este un gest care riscă să prelungească dincolo de
obligaţiile noastre naturale şi asumate o situaţie de inferioritate a
României faţă de alte state membre UE", a declarat liderul social
într-un scurt discurs susţinut în cadrul întâlnirii cu ambasadorii UE.
Preşedintele Senatului a mai spus că doreşte să-i informeze pe
ambasadori despre intenţiile pe care le are Parlamentul în lupta
împotriva corupţiei şi despre stadiul adoptării Codurilor. "De aceea,
am dori să vă informăm aici, la locul faptei, despre progresele pe care
le avem şi despre intenţiile pe care le avem din punctul de vedre al
codurilor şi al dosarelor care se află încă în dezbaterea
Parlamentului, înainte de a fi trimise justiţiei şi cu rugămintea de a
trimite capitalelor europene punctul de vedere al Parlamentului şi al
celor care reprezintă cetăţenii democratic în Parlament", a adăugat
Geoană.
Mircea Geoană a mai spus că Parlamentul se va achita integral de
obligaţiile sale. "Aceste coduri şi obligaţiile pe care le-am luat ca
stat membru UE reprezintă pe de o parte o obligaţie a Parlamentului
României şi dorim să vă informăm că Parlamentul este pe cale să se
achite integral de obligaţiile sale", a mai susţinut el.
În recomandarea Comisiei adresată Consiliului pentru acordarea
asistenţei financiare pentru România, făcută la 21 aprilie, se spunea
că "sprijinul este condiţionat de implementarea de către autorităţile
române a unui important program de ajustare fiscală, financiară şi
structurală". Un element-cheie al pachetului de politici economice îl
constituie o consolidare fiscală imediată şi susţinută, menită să
limiteze deficitul bugetar la 5,1 % din PIB în 2009 şi să asigure
reducerea acestuia până sub pragul de 3 % din PIB în 2011.Condiţiile
legate de aceste politici vor fi stabilite mai detaliat într-un
memorandum de înţelegere care se va încheia în curând cu autorităţile
din România. În colaborare cu Comitetul economic şi financiar, Comisia
va monitoriza regulat şi îndeaproape implementarea întocmai a
condiţiilor de politică economică asociate asistenţei financiare şi
poate solicita măsuri suplimentare dacă şi când circumstanţele o vor
impune. Comisia va continua să monitorizeze, în cadrul mecanismului de
cooperare şi verificare, progresele în domeniul reformei judiciare şi
al combaterii corupţiei. Utilizarea corectă a fondurilor UE va fi, de
asemenea, monitorizată în continuare