"Acest lucru nici nu este foarte greu (ca Traian Băsescu să se
dezamăgească pe el însuşi, n.r). Consider că e o declaraţie mai degrabă
de natură conjuncturală, probabil dorind să facă pe placul unui grup de
susţinători adunaţi la Ambasada României de la Paris. Cred că, din
punctul de vedere al declaraţiilor unui şef de stat, acest lucru creează
o senzaţie de instabilitate politică şi cred că face parte dintr-o
strategie pe care domnia sa încearcă să o pună la punct, legată şi de
alte zvonuri pe care le-a lansat în ultima perioadă", a
comentat liderul PSD.
Geoană a mai
spus că are lucruri mai bune de făcut decât să comenteze declaraţiile
lui Traian Băsescu şi că ţara are nevoie de "stabilitatea şi
competenţa" aduse de PSD. "Ţara e într-un moment dificil. Ea trebuie
guvernată prin stabilitate şi competenţă, ceea ce
PSD a adus în această coaliţie. În rest, numai de bine. Cred că a fost o
vizită de succes la Paris", a conchis preşedintele Senatului.
Preşedintele Traian Băsescu le-a explicat, luni, reprezentanţilor
comunităţii românilor din Franţa că se simte el însuşi dezamăgit de
aducerea PSD la guvernare, dar şi-a justificat opţiunea prin
necesitatea evitării instabilităţii politice, "într-o perioadă care
deja se prefigura" a fi de criză.
"Este un lucru pe care nu trebuie să-l evit la Paris. Mulţi dintre
dumneavoastră aţi susţinut o soluţie, alta decât de stânga. Cred că
prin soluţia politică pe care am găsit-o în luna decembrie (2008, n.r.)
pe mulţi dintre dumneavoastră v-am dezamăgit. Vreau să ştiţi că m-am
dezamăgit şi pe mine însumi", s-a adresat Traian Băsescu comunităţii
româneşti din Paris.