"Din punctul nostru de vedere, asistăm la o schimbare a compoziţiei actualului Guvern şi Parlamentul va trebui să tranşeze soarta acestui Guvern. Faptul că te-ai putea juca cu un interimat de 45 de zile şi practic să ai o guvernare atât de şchioapă e pur şi simplu ridicol. Dacă cei de la PD-L şi Băsescu aleg această formulă, este o formulă proastă din toate punctele de vedere, râde lumea pe stradă - chiar sunt specialişti la toate? De aceea cred că Parlamentul va avea un rol important în zilele şi săptămânile următoare", a precizat Geoană, la postul public de radio, cu privire la parcursul constituţional pe care-l vede în viitor.
De altfel, întrebat şi despre o eventuală moţiune de cenzură anunţată de PNL, Geoană a comentat doar că "în mod clar Parlamentul devine locul decisiv" pentru tranşarea sorţii Guvernului şi că social-democraţii au o strategie în Legislativ, dar este prea devreme pentru a o dezvălui. "Este un lucru extrem de clar pentru noi că nu se acceptă un Guvern care să stea interimar 45 de zile cu atâte de multe ministere importante, cu probleme atât de delicate în zona ministerului muncii", a dat preşedintele PSD un exemplu.
Mircea Geoană a comentat ipoteza unui Guvern interimar, susţinând că,
prin această variantă, România s-ar face de râs în faţa Europei şi în
faţa propriilor cetăţeni cu formule de interimari.
Cât priveşte varianta unui Guvern tehnocrat, cu un premier independent,
Geoană a comentat că a propus această posibilitate în cadrul
discuţiilor cu Traian Băsescu de zilele trecute.
Întrebat dacă poate fi evitată criza politică prin numirea unui membru
PSD, care nu a făcut parte din Guvernul actual, sau care nu face parte
din Parlament, în postul liber de la MAI, Geoană a afirmat că nu crede
în existenţa unui "dezertor" din PSD care să facă acest lucru. "Oricine
este pus acolo este o propunere a PD-L. Că se încearcă poate găsirea
unui dezertor care ar mai trece în partea cealaltă? M-aş îndoi", a
afirmat Mircea Geoană.
Întrebat despre eventuale negocieri "în curând" cu PD-L pentru o formulă guvernamentală, preşedintele PSD a comentat că este bine ca "în viaţă şi în politică niciodată să nu spui niciodată".
"În mod clar, această experienţă extrem de dezamăgitoare şi-a pus amprenta asupra noastră. Suntem acum deschişi dialogului cu toate partidele parlamentare. Nu vă ascund faptul că există o amintire de colaborare mult mai corectă cu cei de la PNL, dar acest lucrul va fi decis de către viitorul preşedinte în conversaţie cu partidele parlamentare", a afirmat Geoană.