Întrebat despre declaraţiile consilierului premierului Boc, Mihai Şeitan, privind recalcularea pensiilor speciale, Geoană a susţinut că subiectul nu a fost abordat "structurat" în coaliţie, că discuţia despre acest subiect trebuie făcută deschis şi fără miză electorală, dar şi că ultimul cuvânt îl au Guvernul şi Ministerul Muncii.
"E o discuţie pe care o avem la nivelul
partidului de ceva timp. La nivelul coaliţiei, nu s-a ajuns la o
discuţie structurată pe acest subiect. (...) E o conversaţie pe care eu
aş prefera să o facem mai puţin în spatele uşilor închise, sunt adeptul
unei dezbateri publice sănătoase, cu argumente pro sau contra în
societate (...). Dacă am putea să scoatem elementul electoral din
această discuţie, ar fi un lucru foarte bun. Noi suntem adepţii unui
sistem unitar de salarizare şi a unui sistem integrat de pensii
publice care să asigure echilibrul între nevoia de solidaritate,
echitate, dar şi de importanţa socială a muncii depuse de cineva. Dl
Şeitan a vorbit mai degrabă din punctul său de vedere, al opiniei pe
care domnia sa a avut-o. Locul central este Guvernul şi, evident,
Ministerul Muncii", a arătat preşedintele Senatului.
Mircea Geoană a arătat că, înainte de a se decide recalcularea pensiilor speciale, trebuie ţinut cont de faptul că în meseriile respective trebuie atraşi oameni valoroşi şi motivaţi în consecinţă.
"Evident, problema cea mai delicată este cea legată de anumite categorii care deţin şi îndeplinesc funcţii importante: justiţie, apărare, securitate naţională. În toate ţările din lume au un tratament nu spun privilegiat, ci de stimulare a participării unor oameni competenţi şi bine motivaţi. Prefer să avem această discuţie în mod deschis clar, cu toţi partenerii sociali, astfel încât când vom decide (asupra acestei legi unice a pensiilor, n.r.), probabil la nivelul Parlamentului, să putem spune că am făcut cea mai bună judecată", a mai arătat el.
Totodată, liderul PSD a mai spus că şi parlamentarii trebuie
să se se înscrie unui sistem unic de pensii, ca orice bugetar. Geoană a
pus întârzierea discuţiilor asupra proiectului PDL de eliminare a
pensiilor parlamentarilor pe seama faptului că această discuţie va avea
oricum loc odată cu analiza proiectului legii unice a pensiilor.
Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că măsura recalculării pensiilor acordate în baza legilor speciale este susţinută de coaliţia de guvernare şi afirmă că nu este vorba despre aplicarea retroactivă a unui act normativ.