Mircea Geoană a declarat, în cadrul unei emisiuni Realitatea TV, că vizita informală la Moscova nu a fost singura pe care a făcut-o ca preşedinte al Senatului, dar că a fost exploatată în scop electoral, ca dovadă că informaţia a apărut în timpul campaniei electorale, în condiţiile în care deplasarea a avut loc în aprilie. Geoană a precizat că a făcut vizite similare în Statele Unite, Germania, Austria, China sau Italia.
\"Nu am dreptul să stau pasiv când Traian Băsescu aruncă în aer relaţiile cu vecini importanţi ai României. A avea relaţii absolut îngheţate cu vecinii de la Răsărit nu este normal\", a susţinut Geoană. El s-a referit mai exact la relaţiile româno-ucrainiene reproşându-i lui Băsescu că nu a gestionat eficient succesul României în faţa Curţii de la Haga. \"Ce rost are să-i bagi degetul în ochi ucrainianului care a pierdut? De ce să nu-i propunem ucrainianului să exploatăm în comun platoul Mării Negre cu o firmă occidentală, americană sau britanică?\", a spus liderul PSD.
\"Lumea de acum este o lume în care acest tip de politică primitivă aplicată de preşedintele Băsescu nu-şi mai are locul. Diplomaţia românească a fost întotdeauna inteligentă şi sofisticată (...) Un preşedinte rudimentar în politica externă nu e primit nici la Washington, nici la Moscova, nici la Berlin sau Beijing\", a mai spus Geoană despre şeful statului.
În cursul zilei de vineri, Mircea Geoană a declarat că vizita la Moscova a avut ca principal scop \"normalizarea\" dialogului cu Federaţia Rusă, în condiţiile unei \"relaţii congelate\" cu România, pentru care l-a găsit vinovat pe Traian Băsescu. \"Avem o relaţie practic congelată cu Federaţia Rusă, normalizarea dialogului a fost principalul meu scop\", a spus liderul PSD, precizând totodată că \"Rusia lui Medvedev nu mai este URSS-ul lui Stalin\".
Preşedintele Traian Băsescu a confirmat joi seara că liderul PSD Mircea Geoană a făcut o vizită în luna aprilie la Moscova, dar că ministrul de Externe de la acea vreme nu l-a informat despre acest lucru, şi a spus că Geoană nu putea \"să facă propria lui politică dacă se ducea cinstit la Moscova\".
\"Nu pot decât să vă confirm că a fost la Moscova. O să-i răspund mâine-poimâine dlui Crin Antonescu, pentru că mi-a trimis o scrisoare, dar, ca să aveţi imaginea, pentru că nu vreau să discut mai mult, aduceţi-vă aminte că, după luna aprilie, într-o împrejurare, am spus că e bine că pleacă din CSAT... Şi aveam în vedere exact acest lucru: că nu poţi să fii vicepreşedinte CSAT şi să pleci la întâlniri organizate de nu ştiu ce oameni la Moscova, fără ca măcar să-l informezi pe preşedintele CSAT\", a spus Băsescu la o emisiune la postul de televiziune B1Tv, întrebat dacă a avut cunoştinţă de vizita liderului PSD Mircea Geoană la Moscova.
Băsescu a mai declarat joi seara că fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu a spus \"o minciună\" atunci când a spus că l-a informat \"toate organele abilitate\" despre vizita lui Mircea Geoană la Moscova.\"Nu ştiu pe cine o fi informat, dar pe preşedintele României trebuia să-l informeze. Dacă preşedintele Senatului n-a făcut-o, trebuia să-l informeze că pregăteşte un dosar (pentru Mircea Geoană, n.r.)\", a spus Băsescu. El a explicat faptul că trebuia să contribuie la ceea ce Mircea Geoană ar fi urmat să spună la Moscova.
\"Nu putea să facă propria lui politică dacă se ducea cinstit la Moscova\", a spus Băsescu, precizând că ar fi trebuit stabilite \"nişte repere\", cum ar fi cele energetice, de politică de securitate, de siguranţă la Marea Neagră, de relaţii cu ţările din Asia Centrală.