"Discuţiile în Coaliţie vor avea sens în momentul în care Traian Băsescu va clarifica situaţia şi va dezamorsa criza pe care el însuşi a declanşat-o. (...) La îndemnul lui Traian Băsescu, aţi declanşat o criză în Coaliţie. Împreună cu Traian Băsescu aveţi obligaţia de a o rezolva. În acest moment, cheia pentru dezamorsarea crizei se află la Preşedintele României, şi nu în interiorul Coaliţiei. Iar soluţia este foarte simplă: Traian Băsescu trebuie să refuze demiterea lui Dan Nica, iar PD-L să revină la litera Protocolului Coaliţiei", susţine Geoană în scrisoarea deschisă adresată premierului Boc.
De asemenea, liderul
PSD i se mai adresează primului ministru susţinând că "orice altă
variantă nu reprezintă decât o diversiune şi o încercare de a continua
jocul politic iresponsabil în care aţi intrat împreună cu Traian
Băsescu".
"Vă reamintesc că, urmând interesul electoral al lui Traian Băsescu, aţi propus, în şedinţa Coaliţiei de luni, 28 septembrie, demiterea ministrului Dan Nica. Nu au existat argumente serioase, nu au existat explicaţii solide. Nu aţi dorit să consultaţi partenerul de Coaliţie. În schimb aţi dorit să-i daţi un ultimatum. Vă reamintesc de asemenea, conţinutul art. 18 din Regulamentul de funcţionare al Coaliţiei, document pe care l-aţi semnat şi pe care vi l-aţi asumat: remanierea unui ministru nu poate fi făcută decât după consultarea partidului care l-a propus", mai susţine Geoană, subliniind că în privinţa lui Nica "opţiunea PSD rămâne neclintită şi nu poate face obiectul niciunei negocieri".
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că social-democraţii nu vor participa la o şedinţă a coaliţiei dedicată subiectului Dan Nica până când nu vor avea un răspuns de la preşedintele Traian Băsescu la propunerea premierului privind revocarea ministrului Internelor.