Turul II al alegerilor pentru preşedinte au fost fraudate, a anunţat prezidenţiabilul PSD. \"Am făcut o analiză a modul în care s-a derulat alegerea din turul II a preşedintelui, opinia parlamentarilor Alianţei PSD+PC şi a milioane de români este că democraţia ţării noastre se află într-un moment de cumpănă. Acum două zile, seara, erau cu toţii fericiţi. Şi eu eram fericit. Şi cred că şi milioane de români erau fericiţi că în premieră, după 20 de ani de democraţie, stânga şi dreapta românească găsiseră un acord de colaborare, aveam o majoritate clară cu un prim-ministru desemnat şi cu un program de guvernare care să scoată ţara din criză şi numai în câteva ore o maşină infernală de cumpărare şi de fraudare a votului a schimbat dorinţa suverană a poporului român\", spus Mircea Geoană.
\"Spun cu toată convingerea, alegerile acestea au fost câştigate de mine şi de cei care au crezut în mine\", a anunţat Mircea Geoană.
Blaga şi Videanu au mers luni la MAI \"să pună batista pe ţambal\", a acuzat Mircea Geoană. Candidatul PSD a reclamat faptul că \"electoratul a fost asaltat cu bani de la PD-L\".
\"Este oarecum suspect pentru români faptul că ieri, la Ministerul de Interne, Blaga, Videanu, Berceanu şi Flutur au mers la MAI pentru a pune batinsta pe ţambal\", a mai spus Geoană.
\"A fost o întâlnirea politică şi a durat 25 de minute\", a replicat Adriean Videanu.
Partidul Social Democrat a depus la Curtea Constituţională o cerere de anulare şi repetare a alegerilor, iar miercuri a înaintat dovezile de fraudare în sprijinul solicitării. Social-democraţii susţin că au \"camioane de probe\". Legea pentru alegerea preşedintelui spune că scrutinul poate fi anulat dacă frauda a fost atât de mare încât să poată modifica numele învingătorului.