El a adăugat că PSD îşi propune să câştige şi alegerile europarlamentare şi că ţinta este de 15 posturi în PE. Geoană le-a promis femeilor pesediste că, la europarlamentare, 50% din candidaţii de pe locuri eligibile vor fi doamne.
"Sunt absolut hotărât
să abordăm această bornă de echitate între bărbaţi şi femei. Mai mult,
cred că putem să stabilim fără ezitare obiectivul nostrum - 15 pentru
România, 15 social-democraţi, bărbaţi şi femei. Acesta este targetul
nostru electoral", a adăugat el.
Liderul PSD s-a lansat apoi într-o pledoarie pentru apărarea celor
vulnerabili în faţa crizei. Geoană a spus că nu i se pare normal
ca afaceriştii străini care s-au îmbogăţit în vremurile bune ale
economiei să împingă acum România spre un acord cu FMI, pe care să-l
plătească inclusiv cei mai săraci.
"A apărut acest termen de împărţire a poverii, în care cei din Occident, care au făcut profituri importante în România în vremuri mai prospere, împing acum România către un acord cu FMI ca să împărţim în condiţii echilibrate, aşa cum ei au luat toate profiturile în vremuri mai înstărite", a criticat preşedintele Senatului.
El a promis că PSD, ca partid la putere, va face tot posibilul ca această criză să nu determine ca povara să fie plătită în principal "de cei şi cele mai vulnerabili în societate".
Mircea Geoană intenţionează să candideze la Preşedinţie, spun surse din
partid, însă liderul PSD a declarat public în ultimele săptămâni că nu
s-a hotărât dacă se înscrie în cursa pentru Cotroceni. O hotărâre în
acest sens ar urma să fie luată de Geoană în luna martie.