Preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, susţine că Guvernul a aprobat în luna noiembrie două acte adiţionale secrete la Hotărârea prin care compania Sterling, prin Midia Resources SRL, a primit drept de exploatare asupra a două zăcăminte de gaze libere, Doina şi Ana, care în prezent sunt în curs de evaluare urmând să se facă lucrările de dezvoltare. Potrivit directorului general adjunct din cadrul ANRM Mihai German, Midia Resources ar urma să devină al treilea mare producător de gaze din România cu o producţie de 1 miliard de metri cubi de gaze pe an, ceea ce ar însemna 10% din piaţă.
"Trebuie să spun că există o umbră severă de îndoială cu privire la drepturile statului român cu privire la exploatarea acestui platou continental, a resurselor minerale importante care există acolo. De aceea, cred că este obligaţia Guvernului, ca, neîntârziat, să se facă lumină cu privire la aceste concesionări secrete, care au fost făcute în mod suspect, la final de mandat al Guvernului Tăriceanu. Mi se pare nefiresc ca pe 12 noiembrie să poţi să intri în drepturile de concesionare şi licenţiere pe termen lung a unor importante zăcăminte", a declarat Geoană, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca.
Preşedintele PSD a mai spus că acest contract nu se justifică, cu atât mai mult cu cât Curtea de la Haga nu se pronunţase încă în procesul cu Ucraina, însă s-a arătat convins că, în curând, se va face lumină în acest caz. "Sunt convins că instituţiile statului vor face lumină faţă de acest subiect. Nu vreau să mă antepronunţ, pentru că trebuie să aşteptăm ca instituţiile statului să verifice această concesionare, dar ceva care nu miroase a lucru corect pare să fie aici, şi cred că este obligaţia noastră să înlăturăm orice fel de suspiciune. Dacă există un element de dubiu, Guvernul are obligaţia să înceteze această operaţiune şi să dea statului român, evident de o manieră neostentativă în relaţia cu Ucraina, toate atuurile de natură economică pe care decizia de la Haga le-a acordat României", a mai afirmat Geoană.
În opinia liderului social-democrat, decizia de la Haga a modificat de facto graniţa Uniunii Europene şi dă posibilitatea României să intre într-o "fază de dezvoltare armonioasă a relaţiilor bileterale cu Ucraina".
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană a venit la Cluj Napoca pentru a participa la lansarea candidatului PSD la Primăria Cluj-Napoca, Teodor Pop-Puşcaş. Geoană a venit însoţit de miniştrii Cristian Diaconescu şi Nicolae Nemirschi.
Tot în cadrul conferinţei de presă de miercuri, Geoană şi-a arătat convingerea că şeful de la Departamentul de Afaceri Externe, Vasile Puşcaş, va primi rangul de ministru.