Practic, în noul cod penal sunt prevăzute pedepse mai mici pentru cadrele medicale care comit astfel de procedee. Mai exact, dacă medicul are circumstanţe atenuante, ar putea primi o pedeapsă cu o treime mai mică şi astfel s-ar putea ajunge la inchisoare cu suspendare.
Jurnaliştii scriu că Ministerul justifică aceste măsuri prin faptul că astfel de reglementări se găsesc şi în alte ţări europene. Un alt motiv ar fi preocuparea legiuitorului ca uciderea la cererea victimei să nu se pedepsească prea sever, mai scrie Gardianul.