Bun găsit la Fresh Refresh! Mâncatul pe stradă este un obicei nesănătos, atrag atenţia specialiştii! Ne hrănim în picioare, în mers, organismul este agitat, iar creierul poate percepe greşit cantitatea de alimente consumate, ceea ce înseamnă că ne putem suprahrăni! Să nu mai vorbim de calitatea produselor pe care le găsim la colţ de stradă!
Covrigii la minut sunt, din păcate, pe gustul multor români în ciuda avertismentelor venite din partea medicilor! Persoanele care consumă covrigi zilnic au o greutate corporală dublă. Sunt 4000 de covrigării înregistrate în România iar 50% dintre românii care stau la oraş au mâncat cel puţin o dată în ultima lună covrigi arată calculele colegilor de la Business Magazin. Sunt Alexandra Păcuraru! Aveţi grijă de sănătatea dumneavoastră!