Constantin Tărâţă a fost prins în flagrant de ofiţerii anticorupţie în
luna august a anului trecut, în timp ce încerca să-l mituiască pe
şeful Postului de Poliţie Băceşti, din judeţul Vaslui, cu 1.500 de lei
şi zece litri de vin. Tărâţă încerca să îl convingă pe şeful de post să
nu îi întocmească dosar penal, după ce, pe 1 august 2008, a fost prins
conducând o autoutilitară deşi avea permisul supendat.
Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, împreună cu un
procuror din cadrul Parchetului vasluian, au realizat flagrantul pe 13
august 2008. Constantin Tărâţă nu a fost reţinut sau arestat preventiv
pe durata cercetărilor.
Decizia Tribunalului Vaslui poate fi atacată cu apel în termen de zece
zile, a declarat, luni, Daniela Cârlan, purtătorul de cuvânt al
Tribunalului Vaslui.
Judecătorii vasluieni au stabilit un termen de încercare de doi ani şi
patru luni pentru fratele fostului deputat PSD de Neamţ, perioadă în
care acesta nu trebuie să comită vreo infracţiune dacă doreşte să
rămână în libertate.