În clasamentul realizat de tabloidul englez, Lampard este urmat de Ryan Giggs, de la Manchester United, şi de francezul Thierry Henry, care a jucat la Arsenal.
În ultimii zece ani, Frank Lampard a jucat 346 de meciuri pentru Chelsea, 210 dintre ele fiind câştigate, şi a fost autor al 100 de goluri şi 76 d epase decisive.
Cu Ryan Giggs în teren, Manchester United a obţinut 196 de victorii în ultimul deceniu.
Thierry Henry este doar pe locul trei, deşi este cel mai bun marcator , cu 169 de reuşite.
Echipa ideală a ultimului deceniu din Premier League este, potrivit The Sun, următoarea: Shay Given - Jamie Carragher, Rio Ferdinand, John Terry, Ashley Cole - Steven Gerrard, Frank Lampard, Ryan Giggs - Cristiano Ronaldo, Didier Drogba, Thierry Henry.
Robbie Savage, în prezent la Derby, a fost cel mai violent jucător din ultimii 10 ani, în care a încasat nu mai puţin de 80 de cartonaşe galbene şi roşii. El este urmat de Kevin Davies (74) şi Scott Parker (70). Din topul \"băieţilor răi\" nu poate lipsi nici Wayne Rooney, de la Manchester United, cu 59 de cartonaşe.