"Francesca" va putea fi vizionat de italieni din 27 noiembrie, când pelicula va ajunge în sălile de cinema, după ce Tribunalul Civil din Roma a respins recursul Alessandrei Mussolini cu privire la oprirea distribuirii acestuia, potrivit Corriere della Sera.
Ofensată de una dintre replicile din "Francesca", în care era acuzată de rasism, nepoata lui Benito Mussolini a decis, în septembrie, să depună plângere împotriva regizorului Bobby Păunescu. În cadrul primei audieri, judecătorul Luciana Sangiovanni a respins cererea acesteia.
Nepoata dictatorului Benito Mussolini a considerat anormale derapajele de limbaj din filmul care a reprezentat România la Festivalul Internaţional de la Veneţia. "Când am vorbit despre violenţa unor români din Italia, nu am citat statistici şi numerele. Acest film demonstrează că sunt violenţi chiar şi în limbaj. Sunt surprinsă că un asemenea film cu o insultă de acest gem poate fi prezentat. Ce s-ar întâmpla dacă un film al unui regizor italian ar conţine înjurături la adresa unui deputat al altei ţări?", a spus Mussolini.
Pe 6 septembrie responsabilul local al Circuitului Cinematografic din Veneţia a luat decizia ca "Francesca" să nu mai fie proiectată în cinematografele italiene, după ce a stârnit controverse încă de la premiera la Festivalul de Film de la Veneţia, pe motiv că regizorul este implicat în două procese pentru calomnie.
Pe numele lui Bobby Păunescu, regizorul filmului, au fost depuse două plângeri penale, de către primarul Flavio Tosi şi deputata italiană Alessandra Mussolini, ale căror nume apar în film.
Filmul "Francesca", cu scenariul şi regia semnate de Bobby Păunescu, a fost prezentat pentru public la începutul lunii septembrie, la Veneţia, primind aplauze inclusiv atunci când unul dintre personaje spune despre Alessandra Mussolini că este "o tipă care urăşte toţi românii".
Ideea filmului, potrivit lui Bobby Păunescu, a venit după uciderea Giovannei Reggiani la Roma, pe 30 octombrie 2007, de românul Romulus Nicolae Mailat. "Când s-a întâmplat acest lucru oribil, politicienii italieni şi români au făcut mari greşeli. La nivel personal, am simţit că trebuie să fac ceva, deoarece sunt pe jumătate italian, am crescut la Milano. M-am simţit trădat auzind anumite declaraţii", a declarat Păunescu.
Protagonista filmului este Monica Bârlădeanu, care joacă alături de Doru Boguta, Luminiţa Gheorghiu, Doru Ana, Dana Dogaru şi Gabriel Spahiu. Filmul prezintă povestea unei tinere educatoare care să imigreze în Italia.
Pelicula a fost realizat Mandragora Film, casa de producţie a regizorului Cristi Puiu.
Citeşte un interviu cu Bobby Păunescu şi Monică Bârlădeanu despre Francesca