Oficialul i-a criticat pe liderii europeni, spunând că aceştia nu au putut anticipa gravitatea problemelor economice cu care se vor confrunta la nivel naţional. Kahn a subliniat că FMI va mări actuala estimare de 1.400 miliarde dolari privind pierderile şi deprecierile de active, apărute din cauza crizei financiare.
Şeful FMI declara în 9 ianuarie că, dacă în următoarele şase luni criza se va adânci, cererile privind ajutoarele financiare ar putea depăşi fondurile de care FMI dispune.
De asemenea, Kahn a declarat anterior că economia mondială s-ar putea adânci într-o criză prelungită, care să stârnească revolte sociale, dacă guvernele nu măresc şi nu implementează pachetele promise de stimulente.
Oficialul a estimat că protestele violente se vor extinde în cazul în care sistemul financiar nu este reorganizat în beneficiul tuturor, nu doar al unei elite restrânse.
"Dacă nu suntem în stare să facem acest lucru, ar putea să apară revolte sociale în multe locuri, inclusiv în economiile avansate", a adăugat şeful FMI.