"PD-L şi PSD vor vota împotriva moţiunii de astăzi. Cauzele se găsesc în, ultimii doi ani, legat de agricultură, în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor şi noi vom vota categoric împotriva acestei moţiuni", a spus Gheorghe Flutur.
Vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur, a mai declarat, după întâlnire, că s-a discutat despre legea privind salarizarea unică. Sfârşitul lunii iunie este termenul până la care Ministerul Muncii va trebui să finalizeze acest proiect de lege.
Flutur a mai spus că discuţia pe care au avut-o a fost despre accelerarea contractării lucrărilor pe fonduri europene, respectând legislaţia.
De asemenea, o echipă mixtă PSD-PD-L va propune modificări la legea achiziţiilor.
Flutur a mai declarat că s-au făcut paşi importanţi în ceea ce priveşte relaţiile dintre PSD şi PD-L în teritoriu: "Uşoarele neînţelegeri s-au rezolvat şi la Vrancea şi la Dolj. Mai sunt pe ultima sută de metri de rezolvat probelemele la Teleorman şi la Vaslui".