Viorel Hrebenciuc are o teorie: când l-a scăpat în cristelniţa batjocurii publice, nea Ion Botezătorul i-a făcut lui Mircea Geoană cel mai mare bine. I-a zis Prostănacul, eliberându-l de orice obligaţie. Pentru că de la un Prostănac n-ai niciun fel de aşteptări, i-a dăruit avantajul de a fi surprinzător.
Au trecut ani. Ion Iliescu spune că dl. Geoană a evoluat. Că poate acum să se bată de la egal la egal cu Traian Băsescu. Tratat îndeobşte în registru comic, preşedintele PSD a fost, până acum, doar un diminutiv: Mirciulică.
Dar chiar a crescut Mirciulică? Este el acum ceea ce-şi doresc duşmanii lui Traian Băsescu, adică Mircea care mână-n luptă vijelia-ngrozitoare, care vine, vine, vine, calcă totul în picioare?
Doar prestaţia din campania electorală poate da un răspuns la această întrebare. Cert este că, până acolo, dl. Geoană s-a străduit să facă paşii corecţi spre a fi luat în serios, atât în PSD, cât şi în afara lui.
În partid, prorocia d-lui Hrebenciuc pare să se adeverească. Neluat nicio clipă în serios, dl. Geoană a făcut câteva gesturi simbolice care să-i întărească lui poziţia şi s-o înmoaie pe a celorlalţi. Greii partidului l-au tolerat o perioadă, socotind că-l pot schimba în orice clipă. În timpul acesta, Mircea Geoană le-a ros ca un cariu picioarele scaunelor. Aşa au căzut Adrian Năstase, Dan Ioan Popescu, Miron Mitrea. Odată cu executarea cu sânge rece a lui Gabriel Oprea, dl. Geoană a obţinut ceea ce-i lipsea: capacitatea de a fi temut în partid.
