Urmăream, zilele trecute, războiul dintre Adrian Năstase şi „sufragetele lui Traian Băsescu”, a cărui miză era dărâmarea zidului din jurul Casei Poporului, şi mi-am amintit de Adrian Năstase cel din 2002-2003, căruia i se spunea Împăratul. Ce-a fost şi ce-a ajuns, m-am gândit. Imediat ce mitul invincibilităţii fostului premier s-a dezumflat după înfrângerea de la prezidenţiale, Împăratul a fost supus unui constant proces de diminutivare, ajungând astăzi să dea eroice bătălii liliputane.
Fără voia lui, Adrian Năstase s-a mişcat, în anii din urmă, cu preponderenţă în registrul anecdotic, fie că vorbim de moştenirea mătuşii Tamara, de termopanele din Zambaccian, de piticii de grădină aduşi din China sau de pixurile şi şepcile Eurografica, din campania electorală. Fiecare poveste dintre cele enumerate mai sus a pocnit cu mare fâs în scandal public. Dar dincolo de exotismul şi savoarea acestor întâmplări, trebuie observat că Adrian Năstase, care ne-a fost prezentat drept simbol al corupţiei din România, personajul despre care legenda spune că vămuia cu 10% toate afacerile mari din timpul guvernării sale, n-a fost cercetat nici o singură dată pentru ceva cu adevărat serios.
