Începem din nou să asistăm la o tragicomedie tipic românească. La Chişinău, după iată 20 de ani, opoziţia unionistă a ajuns la putere. Aproape nesperat, am putea spune. Comuniştii cooordonaţi de Kremlin simt pentru prima oara în istoria Republicii Moldova gustul opoziţiei. Al umilinţei.
La Bucureşti, în schimb, s-a aşternut liniştea. O linişte a ticăloşiei. Pănă acum, subiectul Basarabia era tratat în doar două moduri. Unul patriotard şi altul sfătos. Unii înfierbântaţi cereau nici mai mult, nici mai puţin unirea imediată, fără a ţine cont de nimic, în timp ce alţii dădeau sfaturi. Precum fraţii cei mari, care ştiu întotdeauna ceea ce e de făcut. Fără să ţină cont că în Basarabia altfel stau lucrurile. Că acolo încă domneşte KGB-ul, că românii nu mai sunt majoritari, că există o minoritate rusă foarte puternică. Că Lenin este învăţat încă în şcoală şi că în ansamblu Basarabia seamănă cu România anilor '90.