În acte, spălătoria a curăţat 37 de tone de lenjerii într-o lună. Adică
peste o tonă pe zi, ceea ce reprezintă aproape 4.500 de cearşafuri. Asta
într-un spital cu 1.500 de paturi.
Povestea ţine din 2004, de când spitalul a semnat un contract pentru spălarea lenjeriilor cu o firmă privată. "În 2005 s-au spălat 320 de tone cu şapte miliarde pe an. În 2007, 345
de tone cu nouă miliarde. După contractul normal, trebuiau achitate doar şase
miliarde, deci cele trei nu stim unde sunt. În 2008, 350 de tone şi s-au
achitat 11 miliarde, după contract trebuiau achitate doar şapte miliarde", a declarat prefectul de Mehedinţi, Ion Mâţu.
Medicii recunosc că privatizarea spălătoriei mai rău i-a băgat în datorii. "Aceste servicii sunt aducătoare de datorii spitalului, îl îngreunează, iar dacă e să mă întrebaţi, se va ajunge la un moment dat cu o datorie de 130 de miliarde", a explicat purtătorul de cuvânt, doctor Cristian Jianu.
Între timp, reprezentanţii societăţii care se ocupă cu spălatul lenjeriilor sunt scumpi la vedere, dar mai ales la vorbă. Actele firmei sunt acum verificate de corpul de control al prefecturii.