Competiţia de la Cannes este dominată de mari cineaşti din Europa şi Asia, singurul american prezent între aceştia fiind Quentin Tarantino, care va intra în competiţia pentru Palme d'or cu filmul "Inglorious basterds", o poveste despre al Doilea Război Mondial, cu Brad Pitt şi Diane Kruger în rolurile principale.
Regizorul spaniol Pedro Almodovar concurează pentru marele premiu al Festivalului de la Cannes cu filmul "Broken Embraces", iar italianul Marco Bellocchio cu "Vincere", un film despre fiul legitim al lui Benito Mussolini.
Britanicul Ken Loach a intrat în competiţie cu pelicula "Looking for Eric", danezul Lars von Trier cu filmul "Antichrist", iar austriacul Michael Haneke, care a luat în 2001 un premiu Palme d'or pentru filmul "Pianistul", participă anul acesta cu pelicula "Le ruban blanc" ("Das weiße Band"). Neo-zeelandeza Jane Champion va concura cu un film despre poetul John Keats, "Bright Star".
Şase filme din Asia vor concura anul acesta pentru Palme d'or, printre care "Vengeance" al regizorului Johnnie To şi "Spring Fever" al chinezului Lou Ye, film cenzurat în ţara sa.