Concertele vor avea loc la Teatrul de vară din Târgu Jiu. Viorel Gârbaciu, organizatorul festivalului, a declarat că, până acum, în fiecare an Tatiana Stepa a venit la Târgu-Jiu la acest festival.
"Vreme de şapte ediţii ale festivalului, Tatiana Stepa a fost prezentă
la Târgu-Jiu. Trecerea în nefiinţă a Tatianei Stepa lasă în urmă
regrete şi durere în lumea folkului românesc. Am fost prietenul
Tatianei Stepa, dar nu numai din această cauză Festivalul Naţional de
Muzică Folk şi Baladă "Poarta Sărutului" va fi organizat în memoria
artistei prea grabnic plecată dintre noi", a declarat Viorel Gârbaciu.
Nume importante ale muzicii folk româneşti vor urca pe scena
Festivalului Naţional de Folk şi Baladă "Poarta sărutului", iar cea
de-a opta ediţie a manifestării cultural-artistice va fi jurizată de 15
artişti din România. În fiecare seară a festivalului vor avea loc
recitaluri susţinute de cântăreţi de muzică folk cum ar fi Vasile
Şeicaru, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Maria
Gheorghiu şi Emeric Imre.
Artista Tatiana Stepa a murit vineri dimineaţă, la Spitalul Militar din Capitală.