"Nu vrem să facem o bisericuţă în PNL, care să elimine altă bisericuţă. (...) De fiecare dată când am susţinut pe cineva pe şefia partidului, acesta a ieşit. Atunci când ai un lider puternic, trendul poate fi ascendent dinspre Bucureşti spre teritoriu", a spus şeful PNL Iaşi, Relu Fenechiu, adăugând că al doilea candidat la şefia PNL, Călin Popescu Tăriceanu, nu i-a solicitat sprijinul.
Crin Antonescu, prezent la Iaşi, a declarat că îl va susţine pe Fenechiu pentru a fi ales într-o funcţie de conducere în cadrul partidului.
"Îl susţin pe domnul Fenechiu din două motive: este un politician PNL care a crescut foarte mult în ultimii patru ani şi este un om care a avut verticalitate în propriile acţiuni. (…) Eu când mi-am anunţat candidatura, am făcut-o în baza intenţiei de susţinere din partea a 28 de şefi de filiale sau reprezentanţi ai acestora. Iaşiul nu figura printre aceştia. Susţinerea la bază este mai largă decât în vârf, din motive lesne de înţeles", a explicat Crin Antonescu.
Atât Fenechiu cât şi Antonescu au evitat să-l critice pe actualul preşedinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu. "Am depăşit nivelul de diletanţi, nu ştiu dacă am ajuns la profesionalism, însă sunt convins că avem maturitatea de a face un congres care să întărească partidul şi nu să-l dezbine", a mai spus şeful PNL Iaşi.
De cealaltă parte, Bogdan Olteanu a precizat că îl interesează "puţin" Congresul PNL din 20-21 martie, subliniind în acelaşi timp că el nu va candida pentru nicio funcţie. "Voi rămâne parlamentar PNL", a declarat scurt Bogdan Olteanu.
Crin Antonescu a mai spus că unul din principalele obiective ale PNL în viitor este recâştigarea electoratului din marile oraşe, iar organizaţia politică să devină "un partid de 30%", fapt subliniat şi de Bogdan Olteanu care a precizat că PNL trebuie să fie un partid sprijinit de "elitele care ştiu să construiască o carieră şi un renume prin forţele proprii".
"În ultimii ani, am suferit pierderi masive în rândul electoratului urban. Obiectivul PNL este de a oferi o alternativă la actuala Putere, la modul politic românesc actual. PNL trebuie să devină un partid de 30% şi peste, care să poată reveni la guvernare, dar doar ca factor determinant şi nu cu un rol minor", a mai spus Crin Antonescu.
Candidatul la şefia PNL a adăugat că eventuala schimbare a conducerii actuale a PNL nu va însemna că liberalii vor reveni la guvernare alături de democrat-liberali. "Problema nu este la nivelul conducerii PNL, ci la nivelul conducerii PDL. PNL nu va ajunge niciodată în situaţia în care a ajuns PSD", a menţionat Antonescu.
Un alt obiectiv al liberalilor, în opinia lui Antonescu, este ca PNL să îndeplinească cu credibilitate rolul de unic partid de opoziţie şi de dreapta din România.
La Congresul PNL din 20-21 martie, organizaţia liberală ieşeană va fi reprezentată de aproximativ 40 de delegaţi.
În cadrul Delegaţiei Permanente a PNL Iaşi, s-au stabilit şi candidaţii filialei judeţene la Parlamentul European, aceştia fiind consilierul local Cătălin Turliuc şi şeful Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Iaşi, Paul Kmen. "Vom încerca să avem unul din ei pe un loc eligibil", a mai spus şeful liberalilor ieşeni, deputatul Fenechiu.